BLITZ – Liga a II-a

Anton și
Roman, titulari în amicaluri la
FCM Târgu Mureș

FCM Târgu-Mureș, echipă la care evoluează bistrițenii Paul Anton, Dan Roman și Alexandru Vagner, a efectuat un stagiu de pregătire în Ungaria, la Tata. Atât Anton cât și Roman, plecați în această iarnă de la Bistrița, au fost titulari în toate cele patru amicaluri susținute în acest stagiu de pregătire. Și Vagner a fost folosit de antrenorul Cosmin Bodea, fiind introdus de fiecare dată după pauză. Rezultatele echipei din a cărei conducere face parte și Aurelian Babuțan, în amicaluri au fost 1-0 cu Dunajska Streda (Slovacia), 1-2 cu Ujpest, 0-0 cu Videoton și 1-1 cu Zalaegerszegi (toate trei din Ungaria).

Noua echipă a lui
Curtuiuș, umilită de
Inter Curtea de Argeș

Plecat de la Gloria în această iarnă, Marius Curtuiuș va evolua în retur la CSM Râmnicu Vâlcea, echipă situată pe locul 8 în seria a II-a din Liga secundă. Golgheterul echipei a doua a Gloriei în turul campionatului a fost folosit într-un amical cu Internațional Curtea de Argeș, meci pierdut de vâlceni cu scorul de 0-5. Curtuiuș a fost doar rezervă, fiind introdus în repriza secundă.

Halagian și Pană au ca obiectiv
promovarea la Mioveni

Foștii tehnicieni ai Gloriei, Florin Halagian și Marian Pană, în prezent pe banca tehnică a divizionarei B Dacia Mioveni, au obiectivul clar de a obține promovarea în primul eșalon. La mijlocul competiției, Dacia se află pe locul 5 în seria a doua, la 5 puncte de prima poziție, pe care se află FCM Târgu Mureș. În lupta pentru promovare se mai bat UTA, U Cluj și FC Argeș. Echipa din Mioveni a încheiat cu succes un cantonament în Macedonia, unde au câștigat toate cele 4 partide disputate. Cea mai clară victorie a fost obținută în fața liderului din Macedonia, 4-1.

Tătăran acuză
primarul din Baia Mare pentru situația echipei

Fostul fundaș central al Gloriei îl a-tacă dur pe edilul orașului Baia Mare pentru situația în care se află echipa. Clubul zace în sărăcie și doar fanii mai speră ca echipa să evite falimentul. „Salvați Baia Mare” au scris recent fanii pe un bannerul plimbat prin tot orașul. Manifestanții s-au oprit la sediul Primăriei Baia Mare, unde i-au înmânat viceprimarului Mircea Dolha un memoriu cu doleanțele lor.
Fost jucător în perioada de glorie a formației băimărene, Ioan Tătăran a declarat: „Am antrenat și eu acolo și m-am lovit de aceleași probleme. Eu cred că echipa se va desființa. Primarul e de vină și cei care conduc orașul. Nu-i interesează decât politica”

 | 359 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On