FCM Târgu Mureș pierde teren
FCM Târgu Mureș nu a reușit decât un egal acasă cu Silvania Șimleul Silvaniei și a căzut de pe cele două poziții care asigură promovarea în prima ligă. Echipa antrenată de Cosmin Bodea a încheiat meciul cu doi jucători în plus pe teren, dar cu toate acestea nu a putut marca golul victoriei. Bistrițeanul Anton a jucat titular, alături de Dan Roman și Miclăuș, alți doi jucători care au trecut pe la Gloria.
„Am făcut un pas greșit într-un joc foarte important pentru noi. N-am fi avut voie să nu câștigăm acest joc cu doi oameni în plus. Consider că nimic nu e pierdut, sper să ne revenim repede, timpul nu ne așteaptă”, a declarat bistrițeanul Aurelian Băbuțan,
directorul general al echipei mureșene, care speră într-un meci bun etapa viitoare la Mioveni, pe terenul echipei lui Halagian.
Trei bistrițeni
titulari la
Gloria Buzău
Într-un meci transmis în direct pe Sport.ro, Gloria Buzău a pierdut cu 1-0 la București, cu Steaua II. În formația buzoiană au jucat 3 bistrițeni, toți 3 foarte activi. Sergiu Mândrean a fost cel mai bun din defensivă, jucând pe postul lui obișnuit, cel de fundaș dreapta. Lorincz a jucat fundaș central în absența lui Marincău, accidentat, iar Răzvan Radu a evoluat tot meciul în atac. Cel
de-al patrulea bistrițean din lot, Otniel Sighiartău nu a fost folosit. El a fost transferat în această primăvară, însă e nemulțumit că nu joacă și spune că ar vrea să se întoarcă la Livezile pentru a pune umărul la salvarea de la retro-gradare a echipei lui Sandu Borș. Unicul gol al partidei a fost
înscris de Bicfalvi în minutul 60. Gloria Buzău se află într-o situație grea în clasament, la egalitate de puncte cu ultimul loc
retrogradabil.
Peteleu, foarte bun cu liderul
Andrei Peteleu, fost jucător la
școala de fotbal Inter Viișoara, a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren la partida câștigată de echipa lui, Delta Tulcea, 3-1 cu liderul seriei I, Victoria Brănești. Cu această victorie, echipa din Tulcea s-a apropiat la 2 puncte de locul 2. Victoria Brănești, cu fostul ziarist Alin Buzărin președinte și stelistul Ilie Stan pe banca tehnică, rămâne
favorită la promovare, cu doar 3 înfrângeri în acest sezon.
Curtuiuș, titular la Vâlcea
Marius Curtuiuș a jucat titular în atacul echipei sale, CSM Râmnicu Vâlcea, în meciul pierdut la Turda, 1-0. Bistrițeanul a făcut pereche în ofensivă cu Răzvan Dobre, un alt jucător trecut prin curtea Gloriei. Vâlcea se menține la mijlocul clasamentului, dar continuă să aibă mari probleme financiare.
Ultimele comentarii