Bistritz!

Bistritz! Acesta era îndemnul de luptă al echipei HCM-CSM Bistrița, îndemn strigat ca un ritual după fiecare time-out. Echipa părea strâns unită în jurul antrenorului Mocanu și părea că se duce spre prima ligă. Cu un egal obținut în deplasare, la Satu-Mare, bistrițenii se instalaseră în pole-position în lupta cu echipa lui Palko. Și toată suflarea iubitorilor de handbal din Bistrița aștepta cu înfrigurare meciul de acasă. În mod normal trebuia să-i batem. În orice caz, a fost un meci de coșmar, de care poate ar fi mai bine să nu ne amintim. Și mie și poate la mulți alții ne e greu să scăpăm de impresia că unii jucători n-au dat tot ce au putut. Dar asta e deja istorie. Odată cu acel meci, s-a stins și strigătul de luptă. Odată cu ”Bistritz!” au plecat de la noi și antrenorul Mocanu și Liță Danci și mulți dintre jucători. Echipa a continuat cu rezervorul pe roșu. Au renunțat la obiectiv, care oricum era ratat și au încercat să continue pe altă linie, cea a promovării juniorilor. Apoi, o altă lovitură sub centură: printr-o eroare ce ține mai mult de birocrație și nicidecum de fenomenul sportiv, juniorii LPS-ului nu au primit drept de joc. Acum, ”Bistritz” pare că prinde din nou contur. ”Bistritz” nu mai înseamnă acum doar un îndemn de luptă strigat în timpul meciului. A devenit sacrificiul a 11 handbaliști care joacă cu sufletul pentru echipă. Fără bani de aproape 5 luni de zile, HCM-ul a câștigat cinci meciuri consecutive, făcând și spectacol. Cu inconștientul Săcăleanu evoluând cu șuruburi în coloană, cu Ioja jucând accidentat, cu Balint reinventat, cu trei portari inimoși, cu bătăiosul Lișiță și completată de Dîl și Codrea, echipa începe să fie iubită de bistrițeni. Cu un Andrei Ioneac în formă de zile mari și cu Bogdan Cosma rămas și el la Bistrița în vremuri de sacrificiu, HCM-CSM Bistrița pare că a reinventat handbalul și a dat o altă imagine sportului. Fără nici o șansă de a mai promova, HCM-ul dă publicului altceva: deliciul jocului de handbal. Fără inhibiții, dar cu o ambiție enormă, echipa este formată din luptători. Și poate de asta am dus lipsă în ultimii ani: de sportivi devotați. Oricât de mult ne-am dori participarea la masa bogaților, parcă mai important e să vedem devotament din partea sportivilor care ne reprezintă orașul. Indiferent dacă jucăm cu Steaua, Constanța, Făgăraș sau Turda, scopul meciului de handbal e să trezească emoții. Să stai cu sufletul la gură, să suferi alături de echipă, să te enervezi sau să te bucuri la final. Și, cel mai important, să simți că echipa te reprezintă, într-un fel sau altul. Să simți că-și dau sufletul pe teren. Și HCM-ul asta a făcut. A rebranduit conceptul de ”Bistritz” și ne-a arătat că sportul poate însemna și altceva decât bani mulți și contracte mari. Și acești 11 inimoși ne dau speranțe că și zidul cetății handbalului autohton ar putea fi reconstruit. Încet, cu răbdare și, mai ales, cu suflet de bistrițean.