Campionatele Naționale de alergare montană pentru seniori, tineret și juniori, pe distanță lungă și scurtă, au avut loc în acest weekend, la Câmpulung Moldovenesc.
Nicolae Bălan a participat la seniori, pe distanță scurtă, și a terminat cei 12 kilometri de traseu pe locul 8 la individual și pe 3 cu echipa CSM Cluj, acolo unde este legitimat.
”A fost un concurs foarte greu, cu o diferență de nivel de 1000 de metri. Dar mă bucur pentru medalia obținută cu echipa. Am urcat pe podium după Steaua, care a luat locurile 1 și 2 cu două echipe”, spune alergătorul bistrițean.
La juniori 1, Daniel Rus a prins și el podiumul. A alergat pe un traseu de 6 kilometri, cu o diferență de nivel de 800 de metri și a luat bronz la individual.
În urma acestui rezultat, sportivul cu dublă legitimare, Atletic Bistrița – Gloria 2018 a obținut calificarea la balcaniada de alergare montană scurtă din 24 octombrie din Poiana Brașov.
Ultimele comentarii