Bistrițeni în Liga 1: Au copilărit împreună dar acum au fost adversari! Nu le-a mers jocul deloc!

Paul Anton și Andrei Petele au fost coechipieri de mici la Inter Viișoara, iar apoi au jucat împreună la Gloria Bistrița. Acum sunt cei mai valoroși jucători bistrițeni din Liga 1, dar nu mai joacă împreună. Ieri au fost adversari, în partida disputată la Ploiești și încheiată la egalitate, Petrolul-Pandurii 1-1.

Amândoi au fost titulari, Anton căpitan și dispecer la Pandurii, Peteleu fundaș dreapta la Petrolul. Însă nu prea la ieșit jocul, nici unuia, nici celuilalt.

Anton a greșit multe mingi la mijlocul terenului și a fost implicat într-o altercație petrecută în minutul 27. A faultat un adversar iar cesta s-a răzbunat și l-a luat violent de gât. Amândoi au primit cartonaș galben, deși poate bistrițeanul nu merita. A fost schimbat în minutul 44, când scorul era deja 1-1.

Andrei Peteleu a început destul de bine partida, cu multe incursiuni în atac. Echipa lui domina și reușea să conducă e tabela de marcaj cu 1-0. Dar a venit o fază pe partea lui în minutul 58 și Nicoară a căzut ușor dintr-o dispută bărbătească pentru minge. Peteleu a văzut cartonașul galben și arbitrul a dictat penalti, transformat de Roman. Bistrițeanul a fost schimbat în minutul 72.

Echipele lor merg destul de prost după 5 etape disputate, Petrolul fiind pe ultimul loc, iar Pandurii pe 5.

 | 590 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *