Berni: ”žCel mai frumos cadou de ziua mea a fost că am stat două zile cu familia”

La 17 ani, Berni Szocs ne mai arată o dată cu ce sacrificii se ajunge la marea performanță. După titlul național obținut în weekend, a spus în emisiunea „Corner” de la AS TV că stă cu familia de cel mult două ori pe an și că asta e cea mai mare bucurie a ei.

 
La mulți ani, Berni! Îți dorim multă sănătate și să te califici la Jocurile Olimpice din vară…
 
Mulțumesc, mulțumesc…Sper să mă calific.Și eu îmi doresc foarte mult asta. Va fi foarte greu, dar sunt ambițioasă și vreau să arăt că pot. Voi juca în calificări. Am șanse mari, am mai jucat cu cele cu care mă întâlnesc acolo și sper să le bat. 
 
Cum au fost naționalele? Te-am văzut din nou cu mâna bandajată…
 
De când am avut ruptură am tot avut probleme.Mă lupt așa accidentată să obțin rezultate cât mai bune. A fost greu, dar am crezut că pot obține titlul național. Am fost foarte fericită la final. Cred că s-a văzut și l-a televizor. Am făcut același gest ca și la europene, i-am sărit în brațe antrenorului Filipaș. Păcat că nu a fost și Emilian Bulbuc pe acolo, că-i săream și dumnealui în brațe. Mă bucur foarte mult că am fost apreciată, fiindcă am dat tot ce-am putut din mine chiar și așa accidentată.
 
Urmează mondialele, ce surpriză ne pregătești?
 
Sper să joc în echipă, fiindcă am ieșit campioană națională și mi-am câștigat jocurile și la europene. Vreau să batem China, fiindcă suntem în grupă cu ea. Sper să luăm medalie.
 
Se știe că nu ai nici un complex în fața nimănui, fie chinezoaice, fie jucătoare în vârstă, cum a fost cea de la europene de 42 de ani…
 
Oooo, nu-mi mai aduceți aminte de ea. Nu, n-am nici o treabă în fața nimănui. Joc cu oricine, poate să fie chinezoaică, europeană, slabă sau cea mai bună din lume. Joc cu oricine la fel.
 
Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit de ziua ta?
 
Cel mai frumos a fost că am stat două zile cu familia mea, cu mama, cu tata și cu fratele meu, fiindcă stăm împreună cel mult de două ori pe an. Și titlul ăsta, bineînțeles, și ăsta a fost un cadou frumos.
 
Nu ai primit încă mașina âdecapotabilă la care visai când erai mai mică?
 
Aaaaoleu, mai am până acolo. E ușor de visat dar greu de făcut.
 
Ce zici, o să te vedem la Londra, la Jocurile Olimpice?
 
Eu zic că da! Va fi greu, dar fac tot ce pot să ajung acolo!
 
sportulbistritean.ro
 
 
 | 805 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *