Bătaie generală la Rebrișoara
În minutul 83 al meciului dintre Viticola Dumitra și ProSomeș Feldru, disputat la Rebrișoara, portarul oaspeților, Ștefan Sângeorzan, fiul primarului din Feldru (finul lui Mircea Geoană ”“ președinte PSD), fiind deranjat și probabil înjurat de oamenii din spatele porții, nu a mai executat lovitura de la poartă și a trecut dincolo de gard, încercând să-și facă singur dreptate. Cum acolo se aflau oamenii de ordine, dar și echipele din Rebrișoara și Chiuza (care urmau să joace după încheierea acestui meci), s-au format două tabere, totul culminând cu o bătaie generală. Până la urmă, poliția a fost cea care a intervenit, liniștind apele și împărțind câteva amenzi. Centralul meciului, Gabriel Moldovan ne-a declarat: „De peste 15 ani de când arbitrez nu am mai văzut să se ia la bătaie atâția oameni. Am făcut raport suplimentar, iar portarul va fi cu siguranță suspendat. Am înțeles că va fi cercetat penal, dar asta nu e treaba mea. De la mine, portarul Sângeorzan s-a ales, conform regulamentului, cu un cartonaș galben pentru părăsirea terenului fără încuviințarea arbitrului. Restul va decide astăzi Comisia de Disciplină”.
Ultimele comentarii