Membrii Consiliului Director al Gloriei Bistrița s-au reunit vineri în ședință. Trei dintre membrii importanți ai Consiliului Director, Vasile Bar, Vasile Popa și Ioan Măgădan au renunțat la aceste funcții. De asemenea, Jean Pădureanu a fost reconfirmat în funcția de președinte al Consiliului Director al Gloriei, pentru încă patru ani.
"A fost o Adunare Generală de bilanț și de proiectare a activității din 1 ianuarie 2011 până în ziua de astăzi. Proiectarea acitivității și aprobarea parametrilor activității viitoare, până la finele anului 2012 și probabil prima parte a anului 2013, când va avea loc altă Adunare Generală", a declarat vicepreședintele Gloriei, Constantin Sănduță.
"Bar Vasile, Popa Vasile și Măgădan Ioan și-au recuzat calitatea de membri ai Consiliului Director, au spus că pe motive personale. În locul lor, Adunarea a fost de acord să fie cooptat Alexandru Hatfaludi și două locuri sunt libere pentru două funcții noi create, președintele Comitetului de Onoare și șeful Școlii de Fotbal, a centrului de Copii și Juniori. Pe cele două funcții se va stabili ulterior cine va fi. Urmează ca, în zilele următoare, Consiliul Director, să se reunească pentru a hotărî, alături de alte câteva lucruri, cine va ocupa funcțiile de vicepreședinți", a mai declarat Sănduță pentru sportulbistritean.ro.
Augustin Danci
Ultimele comentarii