Aurel Unguroiu, fotbalistul care a câştigat 4 titluri şi o Cupă a României, jucând 8 sezoane în Divizia A, și-a dus ultimii ani din viață la ultimul etaj al unui bloc amărât din Rodna.

Între anii 61 şi 65, Dinamo a câştigat 4 titluri consecutive, performanţă ce n-a mai fost repetată până azi. În 1964, clubul din Ştefan cel Mare avea să-şi treacă în palmares primul event din istorie, câştigarea cupei şi a campionatului având să se repete doar după 20 de ani.

Sub comanda lui Angelo Niculescu, Traian Ionescu sau Dumitru Nicolae – Nicuşor, în acea perioadă jucau la Dinamo fotbalişti cu nume de rezonanţă peste ani, cum ar fi fraţii Nunweiller, Datcu, Popa, Pârcălab, Ivan, Ene, Ţârcovnicu, Eftimie şi chiar Mircea Lucescu, spre sfârşitul perioadei.

Printre aceştia s-a aflat şi un tânăr brăilean pe nume Aurel Unguroiu. Extremă stângă sau vârf, el s-a aflat 6 ani în lotul lui Dinamo, punând umărul la toate cele 4 titluri amintite, având peste 50 de jocuri oficiale în tricoul alb roşu.

Unguroiu ar fi avut acum 81 de ani, dar s-a stins acum 8 ani, la Rodna

A fost o adevărată enciclopedie a fotbalului românesc. A ajuns pe meleagurile noastre în 1976, ca antrenor la Minerul Rodna, după ce s-a căsătorit cu o fată din Monor.

El şi soţia lui au trăit din nişte pensii amărâte, locuind la ultimul etaj al unui bloc din Rodna.

Cu toate astea, în 2005 când l-am vizitat părea destul de împăcat cu soarta şi nu regreta deloc că s-a născut prea devreme. Avea 66 de ani atunci și spunea că „ne descurcăm ca nişte oameni liniştiţi, fără pretenţii”, spunea el, bucuros că are parte de sănătate, după un accident vascular petrecut în 1998.

„Câine până la moarte”

„Tata a fost fotbalist bunicel. A jucat la Rapid, Venus, Flacăra Moreni, Lupeni, Iaşi, Bacău. Eu am fost singur la părinţi şi am umblat mereu după el. Când a devenit antrenor, am început să joc şi eu fotbal. La 14 ani jucam în Divizia C, la Flamura Roşie Buhuşi. Apoi am mai jucat pe unde a antrenat tata, la Lupeni, la Moreni, în Divizia B. Anul 1960 ne-a prins la Iaşi.

Tata a promovat echipa în Divizia A, iar eu jucam extremă dreaptă. În acel an am ajuns la Dinamo. M-a văzut un colonel, Adrian Petroşanu, care pe vremea aia era şeful clubului. Am lăsat Iaşul, unde eram student la Industrie Uşoară şi am venit în Bucureşti, unde m-au băgat la altă facultate, la sport, la ICEF”, povestestea nea Aurel.

Sărea repede peste toate amănuntele dinainte de Dinamo, de dragul de a ajunge cu povestea la cei mai frumoşi ani din viaţa lui.

„Din 60 în 66 am câştigat 4 titluri cu Dinamo şi am luat o cupă. A fost extraordinar. Veneau câte 50-60 de mii de spectatori la meciurile noastre.”

Deşi se afla în vârful piramidei, nu câştiga prea mulţi bani, cu toate că era ceva să iei aproape 7 mii pe lună. „Aveam un salariu fix, de 2220 de lei şi o indemnizaţie de efort de 1200. la ăştia se mai adăugau câte 300 de lei primă de meci, iar la 3 meciuri fără înfrângere primeam o primă specială de la minister”, spunea nea Aurel.

Avea atâtea poveşti de spus încât cu greu reuşea să le ducă la capăt pe toate. Era prieten cu Jenei, a jucat un an cu Lucescu, a fost pe Santiago Bernabeu, a prins 8 selecţii în lotul de tineret, două în lotul B şi una la naţionala mare. Avea  amintiri pentru încă două vieţi, majoritatea dintre ele din perioada Dinamo. Pentru că Dinamo e echipa pe care a iubit-o cel mai mult şi pe care o iubeşte şi acum. „Sunt câine până la moarte”, spune el, făcând aluzie la o zicală mai nouă din Ştefan cel Mare.

L-a adus nevasta încoace

Din 66, Aurel Unguroiu a mai jucat la Progresul Bucureşti, Farul Constanţa, CSMS Iaşi şi CSM Sibiu. La Iaşi a ieşit o dată pe locul 4 în clasamentul golgeterilor din România, cu 14 goluri.

În 1975 şi-a pus ghetele în cui şi a devenit antrenor. A trecut pe la Victoria Călan, Laromet Bucureşti, Avântul Reghin şi Minerul Şuncuiuş. A ajuns prima dată la Rodna în 1976, dar a stat doar un sezon, iar apoi a revenit după 10 ani, în 1986.

Era angajat la mina din Rodna, câştiga bine. În 1990 s-a pensionat iar iar în 1998 a avut un accident vascular. Viaţa lui a rămas legată de Rodna, unde a mai antrenat din când în când. A fost căsătorit cu Alexandrina, din 1970. Ea era grefieră la Tribunalul din Sibiu, el fotbalist de top.

A jucat cu Real Madrid în CCE

Aurel Unguroiu a jucat cu Dinamo în Cupa Campionilor Europeni. În sezonul 62-63 echipa din Ştefan cel Mare a fost eliminată în primul tur de Galatasaray, dup 1-1 la Bucureşti şi 3-0 la Istanbul.

Un an mai târziu, Dinamo joacă două tururi în aceeaşi competiţie. Mai întâi trece de Motor Jena, pe care o învinge cu 1-0 şi 2-0. Apoi joacă în compania lui Real Madrid, care câştigă ambele întâlniri, 3-1 la Bucureşti şi 5-3 la Madrid.

Nea Aurel îşi amintea jocul de pe Santiago Bernabeu. ”Nu era aşa de multă lume, căci noi eram o echipă mică pe plan internaţional. Dar jucam bine. Îmi amintesc că am jucat foarte bine şi atunci, numai că în minutul 11 era 3-0 pentru ei. Am mai recuperat şi în minutul 50 era 3-2. S-a terminat 5-3. La ei jucau Puşcaş, Di Stefano, Pasin. Îmi amintesc că Julio Iglesias era portar de rezervă”.

Apoi, Dinamo a mai jucat în 64-65 cu Slima Wanderers şi cu Inter Milano, italienii câştigând cu 6-0 şi 1-0.

O vară cu Anda Călugăreanu

Tânăr şi frumos, Aurel Unguroiu avea mare succes la fete. „Eram prieten cu Imi Jenei. El juca la Steaua şi umbla după Vasilica Tastaman. Asta era prietenă cu Anda Călugăreanu şi aşa am cunoscut-o eu. Ne-am distrat o vară întreagă pe la mare,povestea Unguroiu în 2005.

A donat sânge în Liban

Aflat în turneu cu Farul Constanţa în Liban, Unguroiu a văzut la un moment dat un anunţ, pe o masă, în hotelul în care erau cazaţi. N-a înţeles mare lucru, dar a aflat ulterior că era vorba de o ofertă de 10 dinari pentru cine dona sânge. „Am fugit din cantonament şi am donat sânge. Nu ştiu cât reprezenau ăia 10 dinari dar ştiu că mi-am cumpărat de ei un ceas Seiko, 10 pulovere, un lănţişor şi un inel de aur”, spunea nea Aurel.

Adrian Linca