Atletism: Rezultate bune pentru bistrițeni în concursuri naționale

În weekendul trecut,  atleții bistrițeni, legitimați la LPS și CSM Bistrița au participat la două competiții de nivel național: Campionatul Național Școlar, disputat la București și etapa zonală a Campionatului Național pentru copii, desfășuratăla Cluj.

La ambele competiții bistrițenii au avut evoluții bune, reușind să urce pe podiumul celor două competiții. Astfel la Campionatul Național Școlar, Răzvan Popan, legitimat la LPS-CSM Bistrița a obținut medalia de bronz în proba de 1500 metri, o evoluție bună având și Loredana Nechifor de la LPS, pregătită de Daniela Nechifor, clasată pe locul 4 la suliță.

La etapa zonală de la Cluj, Iustinian Tătar de la LPS, antrenor Alina Cucerzan a sosit primul la 200 metri și al doilea la 800 metri, Sergiu Egyed, pregătit tot de Alina Cucerzan a câștigat probade 1500 metri, ștafeta de 5×80 metri de la LPS, pregătită de Ioan Zanca,  formată din Georgiana Mihali, Diana Drăgan, Andreea Mehelean, Ana Maria Pop, Diana Covaci, a terminat cursa pe primul loc, Luciana Frătean, pregătită tot de Ioan zanca a sosit a doua la 300 metri, în timp ce Marko Sekoja de la CSM, antrenor Maria Pântea-Ciobănică a sosit al treilea în proba de 1500 metri.

Sportulbistritean.ro

 | 487 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *