La Pitești, au avut loc finalele Campionatului Național de atletism pentru juniori 1. Bistrițenii de la CSM, LPS, Athletic Club și Gloria au confirmat forma bună pe care o parcurg în acest an.
Traian Musteață a terminat al treilea proba de 1500 de metri și a câștigat bronzul competiției. ”O medalie binemeritată, în această perioadă în care se pregătește de bacalaureat. E un sportiv cu o capacitate și o voință de fier”, după cum spune antrenoarea lui de la CSM, Alina Cucerzan. În aceeași probă, Cristian Urs și Laurențiu Vrabie, sportivi antrenați la CSM de Dragoș Mihali, au terminat cursa pe locul 6, respectiv 8.
De asemenea, Musteață a terminat cel mai bine dintre bistrițeni la 800 de metri, al 7-lea.
Însă, cel mai bun rezultat din această competiție a juniorilor 1a fost obținut de Daniel Rus, care are dublă legitimare, Athletic Bistrița – Gloria 2018. Sportivul antrenat de Silvia Mureșan a ieșit vicecampion național la 3000 de metri, cu 9.00.30, foarte aproape de campionul național, Andrei Stere din Tulcea, care a avut 8.59.20.
Rus a prins podiumul și la 5000 de metri, fiind al treilea într-o finală în care am mai avut un bistrițean, Sebastian Tomoioagă (antrenor Dragoș Mihali), sosit pe 5.
La fete, celmai bun rezultat bistrițean a fost al Dianei Arieșan, locul 4 la 1500 de metri, sportiva antrenoarei Edith Magyarosi fiind la 4 secunde de podium. Larisa Ureche a încheiat proba aceasta pe locul 7, dar atleta Alinei Cucerzan este încă junioară 3. Imediat după ea a venit colega ei Ana Maria Beldean, și ea fiind junioară 2.
”Sunt rezultate foarte bune, multe concentrate pe 1500 de metri. Atletismul bistrițean arată că are resurse să revină acolo unde a fost cândva. Talente sunt, de muncit se muncește, viitorul arată destul de bine”, spune fosta alergătoare de olimpiadă, Alina Cucerzan.
Adrian Linca
Ultimele comentarii