Atleții Alinei Cucerzan, concurs de verificare la Bacău, înaintea naționalelor

Un concurs de sală important pentru această perioadă s-a desfășurat recent la Bacău și s-a numit Cupa Bistriței. Din județul nostru au participat doar câțiva atleți antrenați de Alina Cucerzan, la 800 de metri, 200 de metri și 60 de metri.

S-a concurat în sistem open, deși la start au venit atleți din toate categoriile de vârstă.

Ionuț Zăgrean, a reușit să termine proba de 800 de metri pe locul 3, la fel ca Larisa Ureche, aceasta din urmă fiind junioară 3. Ambii sportivi sunt legitimați la CSM Bistrița.

Tot la 800 de metri a concurat și Anamaria Băldean, care a terminat proba pe 5 la general, eleva Liceului cu Program Sportiv fiind junioară 2.

O evoluție bună a avut și Mădălin Mocanu. Chiar dacă este începător, el și-a bătut recordurile la 60 și a 200 de metri.

”Timpii nu sunt extraordinari. Să fim realiști și modești. Însă sunt promițători în ceastă perioadă a anului. Urmează o etapă de Campionat Național la București, pentru juniori 1,2 și 3, iar acest concurs a fost o bună ocazie pentru verificarea sportivilor noștri”, spune profesoara Alina Cucerzan.

 | 3.426 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *