Recent s-au împlinit 10 ani de când a murit unul dintre cei mai talentați atacanți care s-au născut pe meleaguri bistrițene. Avea 30 de ani și suferea de ciroză hepatică. S-a stins la Spitalul Județean, după ce fusese internat de mai multe ori în ultimul an. Supraponderal și cu gândul la transferurile ratate de-a lungul timpului, nu s-a integrat în Gloria lui Sabău din acei ani și nu a mai jucat la nicio echipă în ultimii 5 ani de viață.
La începutul anilor 2000, un junior crescut în curtea Gloriei era considerat urmașul lui Victor Ciocan, Balint sau Viorel Moldovan.
Atacant cu calități unanim recunoscute de oamenii de fotbal bistrițeni, selecționat în toate loturile naționale de juniori și tineret, Cristian Tudor avea un singur cusur: nu se prea lăsa strunit de antrenori. Gheorghe Hurloi, Ioan Balaur sau Constantin Cârstea erau conștienți de valoarea lui, dar se declarau învinși în lupta cu escapadele lui nocturne, cu absențele de la școală sau cu disciplina în antrenamente. Fără să insiste prea mult, tehnicienii și conducătorii bistrițeni l-au scapat din vizor în 2002, când Tudorică a dat peste un impresar din Republica Moldova și a părăsit Bistrița.
La 20 de ani, avea 3 meciuri jucate în Divizia A, doar unul ca titular. A ajuns în curtea lui Sherif Tiraspol, pentru o suma care nu a răsuflat niciodată din birourile Gloriei. Singur printre straini, tânărul fotbalist bistrițean a început să se trezească la realitate și să deprindă, încet-încet, rigorile profesionismului. Ce n-a reusit Cârstea la Bistrița, a reușit Gabi Balint la Tiraspol. Într-un an de zile a scos un atacant pur-sânge, cu o cotă ce a ajuns la un milion de dolari.
”Era extrem de talentat dar nimeni nu conta pe el când am ajuns eu antrenor la Tiraspol. L-am luat deoparte și i-am spus: <Tudorică, tu ești bistrițean de-al meu. Dacă mă asculți, o să fii cel mai tare la echipa asta>. În mare parte m-a ascultat, a tras de el, s-a cumințit. O singură problemă am avut cu el odată și i-am tras o palmă. Am regretat apoi câteva zile, dar nu mi-a purtat pică, dimpotrivă, ne-am înțeles foarte bine. A devenit titular, a marcat o grămadă de goluri și la finalul sezonului a fost vândut pe foarte mulți bani”, povestește Gabi Balint.
În 2003, Tudor și-a trecut în cont cupa și campionatul cu echipa din Tiraspol, dar si trofeul Comunității Statelor Independente, un fel de Liga Campionilor între fostele state ale Uniunii Sovietice. Ba mai mult, a câștigat și titlul de golgeter al acestei competiții, atrăgând atenția celor mai valoroase grupări din Rusia.
A ajuns la o cotă de un milion de dolari
A ajuns în 2003 la Alania Vladikavkaz, echipă ce a plătit 750.000 de dolari pentru o jumătate de sezon. A pus umărul la salvarea de la retrogradare a acestei echipe, dar nu și-a mai găsit loc în primul “11” și a primit o oferta de la Torpedo Metalurg, care i-a promis un salariu de aproape 400.000 de dolari pe sezon.
A ratat însă acel transfer și multe altele în jurul cărora s-a învârtit. Inexplicabil, încet-încet nu și-a mai găsit loc în Rusia și în 2007 s-a întors la Bistrița, fiind primit la antrenamentele lui Ioan Ovidiu Sabău, la insistențele lui Ioan Horoba. Dar nu s-a mai integrat nici aici, s-a lăsat definitiv de fotbal și, în 23 decembrie 2012, s-a stins pe un pat de spital.
Povestea lui, tristă dar adevărată, poate fi o lecție de viață pentru mulți dintre tinerii fotbaliști de azi, cărora mirajul banilor mulți le poate distruge viața.
Adrian Linca
Ultimele comentarii