Ultimele Noutati...

ALTESPORTURI | Alte sporturi

wef

Mihaela, în vacanţă la Olimpya

de Adrian LINCA
09 IUN 10

- bistriţeanca Mihaela Purdea, de două ori participantă la Jocurile Olimpice, a fost în vacanţă în ...

ALTESPORTURI | Alte sporturi
Acest articol a aparut in ziar

Inapoi

06 AUG 08 - Augustin Danci
(click pentru zoom)

Alexandra Uiuiu, în vacanţă la Bistriţa



Are doar 19 ani şi deja a prins un contract în străinătate, la vicecampioana Austriei, Herzogenburg. E bistriţeancă, dar a făcut performanţă la Sibiu şi la Arad, într-un sport care nouă ne este străin: baschetul. Alexandra Uiuiu, fiica scriitorului bistriţean Alexandru  Uiuiu, este una dintre cele mai bune baschetbaliste ale României. De două ori campioană naţională cu junioarele Sibiului, de două ori campioană şi o dată vicecampioană cu ICIM Arad, participantă trei ani la rând în ALL Star Game şi câştigătoare a trofeului Miss Baschet 2006, Alexandra are un singur regret, acela că nu poate juca pentru Bistriţa.

- Carte de vizită -

Nume:  Alexandra Uiuiu
Data naşterii: 20.02.1989
2003-2004       Clubul Asociaţia Sportivă MAGIC Sibiu (campioană naţională)
2004-2005       Clubul Asociaţia Sportivă MAGIC Sibiu  (campioană naţională)
2005-2006       Clubul Sportiv "Baschet Club ICIM" Arad (transferată în retur de la Sibiu) – campioană naţională
2006-2007       Clubul Sportiv "Baschet Club ICIM" Arad (vicecampioană naţională)
2006-2007       U18 Feminin România medaliată cu argint în Grupa B valorică a Campionatului European Under18 şi a promovat în Grupa A valorică
- De două ori participantă în Echipa Jucătoarelor Române la ALL Star Game
- Miss Baschet în 2006

 

            După un sezon destul de greu la Arad, cu unele tensiuni avute cu antrenorul echipei, Alexandra Uiuiu a venit în vacanţă la Bistriţa, pentru a petrece câteva săptămâni cu tatăl său. Profită de scurta vacanţă pentru a se recrea. Nu uită însă de sport, merge la sală sau la bazinul de înot. Până în septembrie, când va pleca la noua sa echipă din Austria, Alexandra are de trecut însă un examen important, cel pentru obţinerea carnetului de şofer.
Recunoaşte, nu-i place foarte mult să dea interviuri formale. Vorbeşte însă deschis despre viaţa ei, despre carieră, despre baschet. A terminat un sezon destul de dificil, refuzând prelungirea contractului cu ICIM Arad, a fost lăsată destul de mult pe bancă de antrenorul Adrian Budurean. A ales să joace în Austria. „La noi în ţară, echipele de pe primele patru locuri se axează foarte mult pe jucătoare străine, aşa că am ales să joc mai mult, de aceea am semnat un contract în Austria. Am avut mai multe oferte din străinătate, până la urmă am ales această echipă, unde cred că mă voi integra destul de uşor, având în vedere că vorbesc destul de bine limba germană”, spune Alexandra. Un alt motiv pentru care pleacă din ţară, pe lângă faptul că va câştiga mult mai bine, este acela că „la noi sportivii nu sunt foarte respectaţi”.

Dorinţa Alexandrei: o echipă la Bistriţa

            Încă de când era mică Alexandrei i-a plăcut sportul. A făcut şi tenis, dar baschetul i-a plăcut în mod deosebit, chiar de pe vremea când juca în curtea şcolii cu băieţii. Spune că-i va rămâne toată viaţa recunoscătoare primului ei antrenor din Sibiu, Călin Anton. „La Bistriţa, cu siguranţă n-aş fi ajuns baschetbalistă. De ce? Pentru că acest fenomen este aproape inexistent aici. Sincer, nu ştiu de ce un oraş ca Bistriţa nu are o echipă de baschet, nu are nici măcar o clasă la Liceul Sportiv. Cred că totuşi există mulţi bistriţeni care iubesc acest sport şi care ar putea să pună umărul pentru a face o echipă”, spune Alexandra Uiuiu, baschetbalista bistriţeană ce şi-ar dori să joace aici. Trăieşte totuşi cu speranţa că odată dorinţa i se va îndeplini şi, de ce nu, peste câţiva ani poate va ajuta şi ea la formarea unei echipe de baschet.



Cuvinte cheie: alexandra uiuiu, miss baschet,

Acest articol a fost vizualizat de 1110 ori

Indrodu numele tau:
Adresa de e-mail:
Comentariu:


*Comentariul va fii sters daca contine limbaj trivial.

08 AUG 10 | GhRQGnbU ( gtleuq@mcansr.com )
upEDv1 gxhhivtsnwtn, [url=http://caqusuelzabg.com/]caqusuelzabg[/url], [link=http://uyvxwcxfujmk.com/]uyvxwcxfujmk[/link], http://ksvrsckqufbh.com/


03 FEB 10 | ciprian ( cvalahia@yahoo.com )
Nu sunt din Bistrita dar sunt de parere k Alexandra are dreptate si k ar trebui sa se faca ceva si acolo,adica primaria ar trebui sa mai investeasca si in alte sporturi nu numai in sportul rege...insa in acelasi timp ma bucur ca Alexandra a ajuns la MCM Municipal Targoviste,o echipa cu traditie si o echipa de viitor pentru baschetul romanesc...in orice caz ii urez mult succes in cariera sa si sper sa marcheze cat mai multe puncte pentru MCM Municipal Targoviste...MULTA BAFTA ALEXANDRA!!!