Nu ne vindem iarba

Indiscutabil, e de apreciat modul în care Costică Rus se bate pentru liceul pe care îl conduce din 1990. În ultimii 20 de ani, Colegiul Liviu Rebreanu a reuşit să-şi menţină prestanţa, ba chiar să puncteze major la performanţă şi imagine. Directorul instalat imediat după Revoluţie a ţi-nut piept vremurilor grele, cu schimbări ciudate şi reforme incoerente în învăţământ. A conservat un patrimoniu inestimabil, a cârpit, a reparat, a plusat la valoare, a dus înainte acest liceu renumit în România.

Acum se află într-o postură dificilă, aceea de a-şi lega numele de un proiect îndrăzneţ, care i-ar putea aduce recunoaştere totală, dar care, la fel de bine, i-ar putea mâzgăli imaginea impecabilă. Dacă vor fi încununate cu succes, lucrările la viitorul campus se vor lega pe vecie de numele lui, la fel cum îi vor atârna de gât ca o piatră de moară dacă vor fi un eşec.

În toiul acestor frământări, Costică Rus a uitat de terenul de iarbă. Sau a ignorat subiectul, conside-rându-l cel mai puţin important în planul transformărilor spre campus. Mânat de intenţii bune, directorul şi-a ridicat în cap foştii şi actualii elevi, ecologiştii, nostalgicii oraşului, oamenii de sport, care au recepţionat un mesaj scurt, acela că se strică terenul de iarbă. Directorul a simţit pericolul unui val de antipatie şi s-a străduit să convingă prin intermediul presei. Surprinzător, i-a ieşit în mare măsură.

Transmiţând mesaje clare, de profesor versat, Costică m-a lămurit şi pe mine că nu e nici o pagubă, că e de bine, nimic de rău. Cu atât mai mult cu cât terenul va rămâne la aceleaşi dimensiuni. Doar iarba va fi înlocuită cu un covor sintetic, pe care se va putea juca şi de-a latul. Ba mai mult, directorul susţine că proiectul poate suferi modificări în acest punct, şi nu va fi exclus să se găsească soluţii pentru iarbă, nu pentru plastic. Dar altfel, refacerea lui e mai mult decât necesară.

Dacă pista rămâne la fel, ba mai mult va fi acoperită cu tartan, dacă de-a lungul va apărea un teren aproape regulamentar, dacă pe capete vor fi terenuri de baschet în loc de nimic, dacă va mai apărea o sală de sport lângă cea actuală, nu văd de ce ar mai băga cineva beţe în roate acestui proiect. Dacă se va lupta cu proiectanţii şi finanţatorii să înlo-cuiască fibrele de plastic cu fire de iarbă naturală şi va înţelege că exploatarea unui gazon la standardele de azi nu e aceeaşi cu cea a păşunii de până acum, Costică Rus merită tot sprijinul comunităţii.

Cuvinte cheie: Costică Rus, Colegiul Liviu Rebreanu, campus, patrimoniu, comunitate,

Acest articol a fost vizualizat de 78 ori