Alan spânzuratul și Henry Wadsworth printre personalitățile județului BN! Gafă jenantă pe site-ul federației internaționale de culturism!

ora 08 NOI 17, 09:52:06
categorie Sporturi
numar afisari 591 afisari
Sportul Bistritean - 110817095728

Mai sunt două zile până la debutul celei mai importante competiții sportive organizate vreodată în județul Bistrița- Năsăud, Campionatului Mondial de Culturism si Fitness pentru juniori și masters.

Gândit ca o bună oportunitate de promovare a județului și municipiului la nivel național și internațional, evenimentul a beneficiat de finanțare consistentă de la Consiliul Județean (300.000 de lei) și Primăria Bistrița (190.000 de lei). Numai că organizatorilor le-a scăpat din vedere tocmai prezentarea oficială a zonei noastre, realizată pe site-ul oficial al federației internaționale.

În materialul publicat pe IFBB.com se pomenește despre personalitășile remarcabile pe care le-a dat lumii județul nostru și sunt amintite următoarele nume: Henry Wadsworth, Andrei Mureșanu, Alan hanged, Gregory Moisil, Ion Pop Reteganu.

Dacă Grigore Moisil (străbunicul matematicianului Grigore C. Moisil) și Ion Pop Reteganul sunt nume legate de județul Bistrița Năsăud, n-am aflat încă ce legătură avem cu poetul american Henry Wadsworth și nici cine e Alan spânzuratul. De altfel, paragraful e copiat de pe site-ul oficial al Consiliului Județean

Dincolo de această gafă din prezentarea zonei, competița va fi una importantă pentru sportul românesc, chiar dacă nu e rezervată seniorilor, ci doar juniorilor (16-24 de ani) și veteranilor de peste 40 de ani.

Vor veni la Bistrița 526 de sportivi din 52 de țări, plus alți 200 de delegați. Competiția va începe sâmbătă și va fi transmisă pe TVR. Vineri va fi organizat cântarul oficial, iar joi o conferință de presă.

Biletele se găsesc deocamdată dor pe internet, dar vor fi puse în vânzare și la casele Sălii Polivalente. 

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie