Înot: Cupa Someș, ediția a II-a, s-a terminat cu succes!

ora 17 OCT 17, 12:04:26
categorie Sporturi
numar afisari 613 afisari
Sportul Bistritean - 101717121013

La ediția a doua a Cupei Someș la inot, competiție desfășurată  în bazinul didactic din Beclean în perioada 14-15 octombrie s-au înscris 199 concurenți de la 14 cluburi din țară. Competiția a fost organizată de clubul sportiv Tibi,  fiind un proiect finanțat nerambursabil din bugetul județului Bistrița-Năsăud, a beneficiat de sprijinul Primăriei oraşului Beclean precum și de susținerea unor sponsori. Au participat înotători de la: Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, C. S. Aqua Baia Mare, As. Cl. Sp. Tibi Bistrița, As. Cl. Sp. Contratimp Câmpina, Cl. Sp. H2O Team Târgu Mureș, Liceul cu Program Sportiv Baia Mare, Cl. Sp. Municipal Satu Mare, Clubul Swim to Perfection Miercurea Ciuc, As .Cl. Sp. Nada Florilor Fălticeni, Cl. Sp. Școlar Gura Humorului, Școala Generală nr.3 Suceava, Cl. Sp. Școlar Tîrgu Mureș, Cl. Sp. Universitar Suceava si As. Cl. Sp. Delfinii Turda.

Concursul a avut trei reuniuni, două sâmbătă și una duminică, cu premieri pe următoarele categorii de vârstă 2010 și mai mici, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004, 2003 și mai mari, fete și băieți. Toți sportivii, antrenorii lor și staff-ul tehnic al competiției au primit câte un frumos tricou inscripționat cu datele competiției. Locurile 1, 2 si 3 au fost premiate cu diplome și căte un voucher în valoare de 12, 8, 5 lei în funcție de loc.

Cei mai buni sportivi la fiecare categorie de vârstă, declaraţi pe baza punctajului FINA cumulat în probe, au fost premiați, primind cupe si alte premii, la fel și echipele clasate pe primele 3 locuri, clasament calculat pe baza regulamentului concursului.

”Dacă edițiade anul trecut a fost prima competițiede înot din județul nostru cu cronometraj electronic, ediția din acest an a adus o nouă premieră fiind prima dată când datele de pe diplomele câștigătorilor  (nume, prenume, club, categorie da vârstă, loc, probă, timp realizat) au fost generate și tipărite imediat pe diplomă după terminarea probei. Considerăm căaceastă ediție a fost și ea o reușită care a contribuit la promovarea înotului din județul nostru, așa cum au contribuit și cele 2 cantonamente comune cu mai multe cluburidin 2016 şi 2017 desfăşurate tot la Beclean. Clubul nostru a avut înscrişi în concurs 37 sportivi din Bistrița și Beclean și a obținut 20 medalii (7 de aur, 4 de argint și 9 de bronz), precum și un titlu de cea mai bună sportivă prin Bora Carla.

Cu această ocazie anunțăm că începem un proiect pilot cu sprijinul Primăriei orașului Beclean și a Colegiului Național Petru Rareș în cadrul căruia oferim în regim de voluntariat lecții de inițiere la înot elevilor din clasele 0, 1, 2. Pentru început vom demara proiectul cu o clasă și apoi vom extinde actiunea și la altele.”,spune Tiberiu Horgoș.

 

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie