CS Tibi la Cupa Contratimp Braşov şi Cupa Someş Beclean! Tibi Horgoș a ajuns la medalia cu numărul 1000!

ora 14 OCT 16, 11:10:21
categorie Sporturi
numar afisari 1519 afisari
Sportul Bistritean - 101416111218

În ultimele 2 weekend-uri înotători de la CS Tibi au participat la 2 competiţii, Cupa Contratimp care s-a desfăşurat la Braşov în perioada 30 septembrie – 2 octombrie şi Cupa Someş la Beclean în perioada 8 – 9 octombrie.

La concursul din Braşov lotul clubului a fost alcătuit din 14 sportivi: Ghiţă Octavian, Bărcan Alexandru, Ilişuan Alex, Carţiş Horia, Deac Darius, Farkas Cristopher, Hârşan Robert, Mezdrea Banu Alex, Pop Darius, Scurtu Andrei, Mureşan Arthur, Georgiţă Alexandru, Olah Arianna şi Bora Carla. Cele mai bune rezultate le-au obţinut Bora Carla (2 medalii de aur la 100 m liber, 400 m liber, 2 medalii de argint la 100 m bras, 800 m liber şi 1 medalie de bronz la 200 m mixt), Ilişuan Alex (1 medalie de aur la 50 m liber, 3 medalii de argint la 100 m liber, 200 m liber, 400 m liber), Bărcan Alexandru (2 medalii de bronz la 100 m liber, 200 m liber) şi Mureşan Arthur (1 medalie de bronz la 400 m liber). Toţi sportivii clubului şi-au îmbunătăţit recordurile personale în majoritatea probelor.

”În perioada 8-9 octombrie la Beclean s-a desfăşurat Cupa Someş ediţia I-a, clubul nostru a avut înscris un lot lărgit care a cuprins sportivi din Bistriţa şi Beclean. Numărul total al medaliilor obţinute contează prea puţin, ne bucurăm pentru medaliile obţinute de sportivii din Beclean prin: Otvos Lorena, Moldovan Roxana, Halas Raul şi Tiuş Andrei. Suntem multumiţi de progresul înregistrat de majoritatea sportivilor clubului. Evidenţiem pentru timpii obtinuţi în mod deosebit pe Farkas Cristopher (la 100 m liber, 100 m fluture, 200 m liber, 200 m mixt), Mureşan Arthur (la 100 m spate, 100 m fluture), Mezdrea Banu Alex (la 100 m liber), Bora Carla (la 100 m liber, 200 m liber, 200 m mixt), Ghiţă Octavian (la 50 m liber, 50 m spate), Ilişuan Alex (la 50 m liber, 100 m liber). În final 3 dintre sportivii clubului, pe baza punctajului FINA cumulat în probele categoriei lor de vârstă au obţinut titlul de cel mai bun sportiv al categoriei: Ghiţă Octavian, Farkas Cristopher şi Mureşan Arthur. În clasamentul pe echipe, alcătuit pe baza  punctajului cumulat conform regulamentului concursului, echipa clubului nostru s-a clasat pe locul 2.

Cu ocazia premierii din proba 50 m liber categoria născuţi 2007, clubul nostru a înregistrat un eveniment inedit, Ghiţă Octavian a luat medalia cu numărul 1000, vorbim despre medaliile obţinute de sportivii antrenaţi de preşedintele clubului nostru, medalie care va fi marcată într-un cadru festiv.

Deşi recent anunţam că am avut reorganizări în cadrul clubului şi ca urmare 7 sportivi (născuţi 2002, 2003 şi 2004) au plecat de la noi şi concurează pentru alt club, lotul clubului nostru a crescut numeric. Am început lucrul şi cu un nou grup de 14 copii la Bistriţa, extindem lotul din Beclean, începem formarea noilor generaţii. Mulţumim colaboratorilor din Beclean, Cristurean Florina şi Seserman Paul”, spune președintele Tiberiu Horgoș

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie