Rally Raid, etapă la Bistrița: Paul Zaig, cel mai rapid pe teren propriu! (FOTO)

ora 29 IUL 17, 23:06:23
categorie Sporturi
numar afisari 2002 afisari
Sportul Bistritean - 072917230858

Din cele aproape 20 de vehicule care au luat startul la Baja 400, așa cum s-a numit etapa de campionat național de la Bistrița, atv-ul lui Paul Zaig a fost cel mai rapid.

 Plecarea în cea de-a treia etapă de rally raid din calendarul FRAS s-a dat de pe Dealul Budacului, din dreptul circuitului de motocros. Concurenții au parcurs un traseu de 360 de km prin Budacu de jos, Simionești, Sieu, Lunca și înapoi spre Bistrița prin Pietriș, Satu Nou și Ghinda.

Au luat startul 10 echipaje la auto, trei la quad, 4 la clasa moto şi trei la UTV.  Sosirea s-a făcut la Baza de agrement de la Lac, cea care a găzduit și festivitatea de premiere dar și petrecerea de final.

Marele învingător al etapei a fost Paul Zaig, la primul concurs pe noul să atv, cu care și-a învins clar toți adversarii. A avut aproape o oră avans față de cei care au ajuns pe 2, Andrei Museteanu și Claudiu Panait, de la grupa UTV + 800. Evident, Zaig a câștigat și categoria la care a concurat Q +500. Bistrițeanul strânge astfel puncte importante în clasamentul general al Campionatului Național, clasament în care e lider deși n-a participat la etapa precedentă.

Organizatorul concursului de la Bistrița, Nelu Șomodean, are și el șanse în clasamentul general la auto, deși nu a avut voie să concureze azi. ”Știam traseul foarte bine, n-aș fi avut nicio problemă. Dar așa e regulamentul. Oricum, mă bucur că toată lumea s-a simțit bine, că nu am avut nici un fel de incident pe traseu și că vremea a ținut cu noi”, spune Șomodean, un veteran al Bistriței în materie de sporturi cu motor.

Și directorul sportiv al concursului, Mihai Leonte, oficial din partea federației,s-a arătat mulțumit de condițiile în care s-a desfășurat această etapă. ” A fost un traseu foarte frumos și foarte bine ales. Știam că la Bistrița ne așteaptă gazde bune.  Totul a fost perfect. Unii dintre noi au venit chiar cu familiile, care s-au simțit foarte bine la baza asta frumoasă pe care o administrează Șomodean. Îl felicităm încă o dată pentru tot ce face el de atâția ani pentru această ramură sportivă”, a declarat Leonte pentru sportulbistritean.ro.

Acest concurs a fost susținut de clubul Șo Moto Racing, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița Năsăud. 

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie