Înot: Carla Bora, de două ori vicecampioană regională la cadeți

ora 25 APR 17, 16:45:05
categorie Sporturi
numar afisari 1260 afisari
Sportul Bistritean - 042517164724

În perioada 21-23 aprilie la Oradea s-a desfăşurat etapa regională a campionatului naţional de înot categoria cadeţi, fete 12-13 ani şi băieţi 12-14 ani.

Clubul Sportiv Tibi a participat cu o singură sportivă, Bora Carla, la categoria fete 12 ani, unde au fost înscrise 44 de sportive. La această categorie de vârstă probele 200 m liber şi 200 m mixt au fost probe de barem pentru calificarea la etapa finală din iulie. Sportiva a devenit vicecampioană regională în 2 probe, la 100 m liber şi 200 m liber.

Preşedintele clubului Horgoş Tiberiu ne-a comunicat “În majoritatea probelor sportiva noastră şi-a îmbunătăţit recordurile personale. Şi-a realizat cu uşurinţă baremul în cele 2 probe de calificare. Evidenţiez cele 2 titluri de vicecampioană regională, deşi timpii puteau fi mai buni, deci mai avem de lucru la pregătirea psihologicăşi abordarea probelor preferate în concursuri.Chiar şi aşa analizând rezultatele obţinute şi în celelalte 2 centre, Bacău şi Izvorani locurile ocupate la nivel naţional la aceste 2 probe sunt excelente.

Amintesc şi clasarile în primele 8 locuri la Oradea, locul 5 la 200 m mixt, locul 6 la 100 m bras şi locul 7 la 100 m spate.În luna mai vom participa la mai multe concursuri, toate cu cronometraj electronic.Continuă permanent selecţia pentru grupele de performanţă atât în Bistriţa cât şi în Beclean.”

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie