A fost cu Steaua la Tokyo! Toma Ivan rememorează finala Cupei Intercontinentale! (FOTO/VIDEO)

ora 14 DEC 16, 18:16:47
categorie Fotbal
numar afisari 14541 afisari

Sportul Bistritean - 121416182345

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la partida Steaua – River Plate, când românii pierdut Cupa Intercontinentală cu 1-0. În lotul campioanei Europei se aflau doi bistrițeni: Gabi Balint și Toma Ivan

Dacă Gabi Balint era, în 1986, un component de bază al Stelei, un alt bistrițean încerca în acel an să-și facă loc în primul11 al campioanei Europei. Toma Ivan avea 22 de ani și după 4 campionate la Gloria era recomandat de antrenorul Ilie Savu pentru un transfer la echipa bucureșteană, proaspăt câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni.

Startul sezonului 1986-1987 îl găsește pe fotbalistul născut în Posmuș în postura de titular în linia mediană a celei mai bune echipe de pe continent, care –i avea ca mijlocași în lot pe Boloni, Tudorel Stoica, Majearu, Rotariu, Bălan, Balint și Cireașă.

După 12 meciuri jucate în acel tur de Divizia A, Toma Ivan avea să prindă meciul vieții lui, în turul 2 al Cupei Campionilor, cu Anderlecht, echipă pe care Steaua o eliminase în sezonul precedent în semifinale.

Însă, steliștii ratează calificarea după 3-0 la Bruxelles și 1-0 la București, iar Toma Ivan pierde și el postul de titular. Însă nu și un loc în lotul care va face deplasarea la Tokyo, în decembrie 86, pentru Cupa Intercontinentală.

Steaua venea din postura de deţinătoare a Cupei Campionilor Europeni, 2-0 în faţa Barcelonei, după penalty-uri, iar gruparea argentiniană câştigase Copa Libertadores.

În faţa a peste 60.000 de spectatori şi cu o mare absenţă în primul 11, Ladislau Boloni, care se accidentase în ultimul meci de campionat, Steaua a făcut un meci foarte bun, însă a pierdut trofeul din cauza unuia dintre cei 3 arbitri.

În minutul 16, Belodedici a marcat un gol perfect valabil, însă asistentul japonez Shizuo Takara l-a anulat, deşi mingea îi venise stelistului din piciorul unui adversar.

”Îmi aduc aminte că am plecat la Tokyo cu 3-4 săptămâni înainte, ca să ne obișnuim cu fusul orar, cu stadionul și cu lumea de acolo. Am stat în același hotel cu River Plate, care avea pe vemea aceea niște superfotbaliști ca Pumpido, Ruggeri, sau Funes. Erau atât de dezinvolți la antrenamente sau chiar pe holurile hotelului, încât am început să ne temem de ei chiar dinaintea meciului. Simți adversarul înaintea oricărui joc și noi simțeam că aveam în față niște superfotbaliști, în timp ce nouă ne lipseau doi oameni foarte importanți, Duckadam și Boloni. Însă meciul a fost foarte echilibrat și ne-a fost refuzat acel gol al lui Belodedici, deși mingea venise din piciorul unui adversar”, povestește Toma Ivan, după exact 30 de ani de la acel meci.

Actualul comisar șef de poliție își amintește că după meci atmosfera a fost extrem de apăsătoare, fiecare resimțind din plin înfrângerea. ”Țin minte că la un moment dat, pe avion, atât eram de supărați cu toții că Bumbescu n-a gustat o glumă de-a lui Vadim Tudor, care l-a făcut Yeti – omul zăpezilor și Bumbi era cât pe ce să-l ia la bătaie. A intervenit Stoica și lucrurile s-au calmat”, zice Ivan.

Imediat după acel joc șefii Stelei și generalii care se implicau în conducerea echipei au decis că echipa are nevoie de întăriri și așa a fost adus Hagi. Toma Ivan nu și-a mai găsit loc în prima echipă și a fost împrumutat la Târgu Mureș, apoi transferat la Farul și la FC Bihor.

Odată cu promovarea Gloriei în prima ligă s-a întors acasă și a mai jucat un sezon la Bistrița, adunând în total în jur de 150 de meciuri în prima ligă. Însă aventura lui la Steaua rămâne vârful de carieră, un moment pe care foarte puțini fotbaliști români l-au atins.

Steaua - River Plate 0-1

Steaua: Stângaciu - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Weissenbacher - Balint, L. Bălan, T. Stoica, Bărbulescu (70, Majearu) - Lăcătuş, Piţurcă. Antrenor: Anghel Iordănescu

River Plate: Pumpido - Gordillo, Gutierrez, Ruggeri, Montenegro - A. Enrique, Gallego, Alfaro (86, Sperandio), Osvaldo Alonso - Alzamendi, Funes. Antrenor: Hector Rodolfo Veira

Gol Alzamendi, minutul 28.

Adrian Linca

 

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie