Opinie, Adrian Linca: Bile albe, bile negre! Ce mi-a plăcut și ce nu din acest campionat mondial de culturism

ora 13 NOI 17, 19:04:06
categorie Editorial
numar afisari 1152 afisari
Sportul Bistritean - 111317190659

Evenimentul s-a încheiat, comentarile continuă, ca la Procesul etapei. Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, fie el doar pentru juniori și veterani, nu și pentru seniori, a fost cea mai importantă competiție care s-a organizat vreodată la Bistrița. Și pe ansamblu poate primi notă bună din partea celor care au urmărit, dintr-o postură sau alta, acest megaconcurs.

Iată câteva puncte tari și puncte slabe, bile albe și bile negre sau, mai concret, ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la acest campionat.

Bile albe

 

-         E clar, întrecerea a adunat la Bistrița un număr considerabil de străini care au difuzat imagini și impresii pe 5 continente și care au lăsat bani buni în economia locală

-         Cei doi bistrițeni nu s-au făcut de rușine, deși competiția a fost cea mai mare la care au participat vreodată. Bozomală și Dura au arătat bine, au fost din același film cu ceilalți competitori și merită aprecieri.

-         Prezența ministrului Marius Dunca a fost, poate, mai importantă decât cea a președintelui IFBB, Santonja. Dunca face lucruri importante pentru sport, nefăcute de toți ceilalți miniștri (mai sportivi ca el) la un loc. Influența pe care Radu Moldovan a dovedit că o are asupra lui pare să fie de bun augur iar intențiile administrației județene de sprijinire a tuturor ramurilor sportive au fost înțelese destul de clar de ministru.

-         Eforturile celor care administrează sala pentru a pune de a pune la dispoziție toate condițiile existente, atâtea câte sunt. Florian, Zăpârțan și ceilalți bistrițeni au făcut tot ce ținea de ei ca să iasă treaba bună.

-         Scena, lumina, plasmele, sonorizarea au fost de cea mai bună calitate

-         Jandarmii, pompierii, salvarea, poliția, poliția locală au asigurat perfect mersul bun al competiției

-         Bila, bilelor de culoare albă, evident, trebuie acordată președintelui de CJ Radu Moldovan, fără de care nu s-ar fi aprins nici un bec în sală și n-ar fi avut loc niciodată așa ceva.

-         Transmisia la TVR HD și pe net a fost impecabilă și benefică în promovarea județului, mai ales prin plasarea acelui banner pe care apărea numele Bistriței în spatele sportivilor

 

Bile negre

 

-         Prezența redusă a spectatorilor bistrițeni, au fost informați destul de târziu cum își pot procura bilete și care este programul concursului.  N-au fost mai mult de 300 de localnici în sală nici sâmbătă și nici duminică, ceilalți spectatori fiind delegați și sportivi.

-         Mediatizarea s-a făcut mai mult în plan național și prea puțin local, așa încât bistrițenii au fost atrași de subiect de-abia pe timpul desfășurării lui. Păcat, nu mai prindem degrabă așa ceva.

-         Cortul jenant și mizerabil al primăriei, amplasat în fața sălii, a avut puține oferte în interior. Noroc cu cei de la Produs în BN că au venit cu de-ale lor. Altfel, oferta la mâncare sau promoționale locale a fost foarte slabă, către deloc, în frig,  printre băltoace și noroi.

-         Prezentatorii evenimentului au fost sub orice critică. În afară de dicție, n-au avut nimic la ei. Un detaliu, un comentariu, o prezentare cât de cât, măcar a românilor din concurs. Nedocumentați, depășiți de un astfel de eveniment, nici cel care prezenta în engleză dar nici doamna Ciuhulescu, n-au avut multe în comun cu un campionat mondial. Iar spectatorii mai puțin familiarizați cu acest sport n-au înțeles mare lucru din ce s-a întâmplat pe scenă.

-         Cazarea și masa a fost deplorabilă în unele locuri, dacă îl credem pe președintele federației, Toncean.

-         Absența primarului de la festivitatea de deschidere a fost un mare minus. De-abia când i s-a spus, probabil, că lucrurile stau foarte bine, a venit și el în sală. A doua zi, mai spre seară. Rușinos!

-         Competiția merita o mică festivitate de deschidere, ca la orice eveniment de acest gen. Nu doar speech-uri din partea oficialilor care au urcat pe scenă.

-         N-am înțeles până la urmă cu cine a concurat Bistrița în organizarea mondialelor. Cu Nisa de pe Coasta de Azur, cum zicea președintele federației române acum o lună sau cu orașe din Rusia, Portugalia și Columbia cum a declarat președintele federației internaționale. Oricum, nu ne-a fost clar cum am primit acest drept de organizare, în condițiile în care avem o ”sală de tot circul”, cu bine spunea Moldovan.

-         Mascota și designul siglelor, un pic cam chicioase, hai să recunoaștem.

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie