Un mare rău pentru sport: părinții isterici care se cred antrenori! O opinie de Adrian Linca

ora 22 AUG 17, 13:13:00
categorie Editorial
numar afisari 64570 afisari
Sportul Bistritean - 082217133043

Nu prea mai există competiție sportivă de copii și juniori la care să nu vezi pe margine o cohortă de mămici isterice și tătici agitați. Zbiară, gesticulează, se ceartă cu arbitrii, cu adversarii, își dirijează odraslele din tribună ca și cum ar ști orice mai bine ca antrenorul. La final, invadează terenul și se transformă în fotoreporteri, călcând pe oricine în picioare pentru o poză făcută cu mâna lor. Asta dacă le convine rezultatul. Dacă nu, devin agresivi, înjură, contestă, tună și fulgeră de față cu cei mici.

Această categorie de părinți face mult rău cadrului general în care se desfășoară sportul de performanță, chiar dacă pare implicată și pasionată. Iar propriilor copii le denaturează mult imaginea unei competiții adevărate, profesioniste, arătându-le că nu e mare diferență față de o miuță la iarbă verde sau în parcarea din fața blocului.

Recent, am fost la un turneu de minifotbal pentru copii de 7-8 ani. La final, s-au premiat echipele câștigătoare și s-au dat câteva cupe speciale. Printre care și unul acordat celui mai bun portar. Un premiu subiectiv, la opinia organizatorului, greu de evaluat la această vârstă.

Văzând că altul a luat trofeul și nu copilul lui, un părinte a avut o ieșire nervoasă nu doar nepotrivită, ci de-a dreptul paranoică. ”Hoții, hoții, sunteți niște hoți. Al meu merita cupa, hoțule care ai organizat turneul”, striga ca un apucat, de la un metru distanță de careul copiilor care participau la festivitate. Filma cu telefonul mobil, ca și cum ar fi surprins în flagrant o mare fraudă și se agita de mama focului în fața propriului copil, jenat de ceilalți colegi de echipă. ”Lasă, tată, uite, ți-am făcut eu o cupă. Că tu o meritai!”, a zis la un moment dat și i-a dat băiatului un trofeu, probabil pregătit de acasă.

O astfel de atitudine, mai ales la vârsta la care se formează caracterul, spiritul de luptă, de echipă, de fair-play și toate celelalte lucruri bune ce se deprind prin sport, e greu de înțeles. Ca și cum ai vrea să-i faci rău cu mâna ta propriului copil. El va crește cu frustrarea că cineva îl dezavantajează, îl fură, îl nedreptățește, nu că el ar avea vreo vină.

Ce s-ar întâmpla dacă nea caisă din poveste și alții ca el ar proceda la fel și la școală. ”Lasă, tată, tu ești cel mai bun, profesorul e hoț și prost”, ar putea zice într-o zi, intrând în clasă peste dascăl.

Și-apoi, ce autoritate, ce prestanță mai vrei tu să aibă antrenorul dacă-l faci troacă de porci în fața copilului. Pe cine să mai asculte el, când antrenorul îi spune ceva de pe banca de rezerve, tatăl îi strigă exact invers de pe partea cealaltă, iar mămica îi șoptește la pauză (jur, am auzit asta) ” puiule, nu te obosi așa, transpiri și te răcești”.

Fie că sunt total lipsiți de orice educație în domeniul sportului, fie că sunt foști sportivi sau actuali iubitori de sport, mulți părinți își pierd simțul măsurii, al realității.  Și cred că dragostea pentru odrasla lor dar și banul pe care îl cheltuie cu sportul copilului justifică acest tip de comportament. Nu-i deloc așa, e chiar pe dos! 

De-aia, zic. Măi, părinților, alegeți-vă cu mare grijă antrenorii, ramura sportivă și clubul unde ați vrea să facă sport copilul vostru. Și după ce-ați ales în cunoștință de cauză, lăsați antrenorii să-și facă treaba. Încurajați-vă copiii să aibă încredere în cei pe mâna cărora îi dați zi de zi.

Nu mai umiliți antrenorii chicotind la fiecare antrenament. Stați acasă, în treaba voastră, cum nici la școală nu-i nevoie să-l însoțiți în bancă. Iar la meciuri, găsiți-vă un colț retras, ca să nu-i distrageți atenția și să se poată concentra la antrenor.

Și bucurați-vă, dar bucurați-vă de-a dreptul, că face mișcare, că se încadrează într-un grup, într-un program, că deprinde o atitudine sănătoasă pe care o va urma toată viața. 

Adrian Linca

 Citeste articole despre:

Galerie Foto

Articole din aceeasi categorie