Din lumea amintirilor sportului, ma gândeam mai deunăzi că lipsesc oameni cărora le găsesc cu greu termeni de comparație asupra pasiunii lor. Sigur, nu sunt stăpânul tuturor informațiilor de acest gen, dar șirul anilor nu pot să nu-mi develo-peze oameni cunoscuți, bistrițeni cu patima zborului.
După război aveam un vecin, Dahinten. Era în vârstă. Atunci nu
știam lucruri importante despre el. Mai târziu am aflat că fratele lui fuse-se inginerul șef al orașului și autorul unui compediu istoric al urbei noastre. Dar vecinul meu fusese un excelent pilot de acrobație, considerent pentru care a și devenit pilotul regelui Carol al II-lea.
Odată cu reorganizarea spor-tului, începând cu 1947, a fost constituită „Școala de Zbor” (fără motor) de la Iad (Livezile). Plăcerea văzduhului a antrenat foarte multe serii de „elevi” din varii colțuri ale țării. Mi-a rămas în amintire temerarul pilot-instructor Coraicu, idolul aspiran-ților școlii. Din păcate, s-a prăpădit devreme din cu totul alte cauze decât cele aviatice.
Dar cel mai redutabil peste ani a fost Ion Făgărașan care, după desființarea școlii de zbor în 1953, a rămas instructorul de aeromodelism al Casei Pionierilor și animatorul a zeci de demonstrații, alături de fostul aviator Nicoară și Sângeorzan (tatăl și fiul).
Poate unul dintre primii deltaplaniști din România, Rudi Istrate junior a construit un aparat cu care s-a desprins de la sol precum Traian Vuia.
În anii noștri, perpetuând pasiunea zborului la Bistrița, parapantistul Căldare a avut parte nu numai de renume, dar și de o moarte tragică, a cărui vinovăție este exclusă!
Dar câți alți bistrițeni n-au respirat aerul înălțimilor: Roșu, Pop, frații Istrate (Liviu și Gelu), Lother Victor (elicopterist) ”“ fiul vestitului fotbalist al CSB-ului din anii ”™30, etc.
Din păcate, zborul lor a fost o înălțare”¦ definitivă.
Ultimele comentarii