Arbitrul Paul Tămaș s-a însurat

Paul Tămaș a schimbat repede echipamentul de arbitru pe costumul de mire. După 3 zile de teste fizice la Mediaș, duminică a făcut cel mai important pas din viața lui.

Paul Tămaș s-a căsătorit cu Dina, prietena lui de 6 ani încoace, asistentă la secția chirurgie a Spitalului Județean. De fapt, Tămaș a spus ”da” cu o săptămână mai devreme, la starea civilă. Lângă el, a stat nașul Gabi Bozga, antrenor la Cetate. Petrecerea s-a ținut pe terasa ”Codrișor”, unde au fost prezenți 226 de invitați. Cu muzică și mâncare pentru toate gusturile, nunta a fost una de vis, după cum spun cei prezenți acolo. Printre care s-au aflat si mulți arbitri bistrițeni, ca Mihai Ungur, Andra Hiticaș, Mihai Marica, Radu Caizer sau Călin Sângeorzan. Gurile rele spun că ar fi fost și un succes financiar, banii adunați ajungându-le pentru obiectivul lor numărul unu, cumpărarea unui apartament. Astfel, la 32 de ani, Paul Tămaș intră din plin într-o altă etapă din viața lui, cea de familist.

Redacția „Sportului bistrițean” îi urează cu multă sinceritate ”casă de piatră” și mulți, mulți ani alături de frumoasa lui soție.

 | 515 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On