Arbitrul Marica, pălmuit și scuipat la Uriu, într-o etapă cu 13 cartonașe roșii

 

Nu mai puțin de 13 cartonașe roșii au fost arătate în etapa a 27 din liga a 4-a. Cele mai încrâncenate partide au avut loc la Șirioara și Uriu, acolo unde oaspeții, Năsăud și Budac – implicați în salvarea de la retrogradare, au reușit victorii la scor.Dacă de la Șirioara, arbitrul Ciobănică a plecat fără să fie bruscat în vreun fel după ce a arătat 4 roșii gazdelor și unul oaspeților, nu la fel s-a întâmplat la Uriu, de unde centralul Mihai Marica a plecat cu sprijinul poliției.

Arbitrul a fost înjurat, scuipat și lovit de jucătorii și spectatorii din Uriu, în timpul și la finalul meciului, încheiat în cele din urmă cu 4-0 pentru oaspeți.

În raportul suplimentar întocmit către AJF, Marica scrie că toate problemele au început în minutul 25, când l-a eliminat pe jucătorul Bogdan Brumă. După ce atacantul a văzut roșu în fața ochilor, acesta  „se îndreaptă nervos spre mine, mă prinde cu ambele mâini de piept și mă ridică în brațe, înjurându-mă și amenințându-mă că mă omoară; apoi mă strânge de gât și mă bruschează”. Marica mai scrie în foaie că în aceeași fază, jucătorul Gheorghe Hodiș l-a scuipat pe față, motiv pentru care l-a eliminat.

Cu doi jucători în minus, cei din Uriu se simt neputincioși și din această frustrare îl bruschează și înjură pe arbitru la multe alte faze.

„La finalul jocului, jucătorul George Oroșan, a alergat înspre mine și m-a lovit cu palma peste față, după care a fost oprit de coechipieri. S-a desprins din brațele acestora și s-a îndreptat din nou spre mine, lovindu-mă iar cu palma peste față…”mai scrie Marica. Acesta mai menționează că nici un om de ordine nu a intervenit, ba mai mult, de pe tribună a coborât o femeie care a pătruns în teren și l-a scuipat pe față.

„Am avut un meci foarte dificil, tensionat, în care am vrut să fluier finalul jocului în minutul 26, dar am considerat că ne-ar putea fi afectate siguranța și integritatea fizică”, a încheiat arbitrul. 

sportulbistritean.ro

 | 1.541 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

1 Comment

  1. Bine ca nu mai au echipa. Asta e România reala.

    Post a Reply

Răspunde spectator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *