Bistrița are 5 sportivi la Jocurile Olimpice și o rezervă care se antrenează acasă. În jur de 4 miliarde de oameni se pregătesc să urmărească acest eveniment, cel mai important din lumea sportului. Le pasă, oare, autorităților locale că au asemenea ambasadori, asemenea modele pentru bistrițeni?
Din păcate, Marius Berbecar, Cristian Bățagă, Adrian Crișan, Răzvan Martin și Gabriel Sâncrăian sunt nume necunoscute multora dintre noi. Sunt tineri pe care majoritatea localnicilor nu i-ar recunoaște pe stradă. Trec neobservați, deși performanțele lor sunt incredibile, de neatins în aproape niciun domeniu de activitate din județul nostru. Nu sunt cetățeni de onoare, nu au bani mulți, nu umblă prin cluburi și nici măcar nu-s fotbaliști. Primii doi fac gimnastică, al treilea tenis de masă, ceilalți haltere. Modești, cinstiți, harnici, talentați, au trudit din greu ca să ajungă aici. Au fiecare peste 10 ani de antrenamente zilnice, mii de ore de exerciții, sute de concursuri și premii de toate felurile.
Sunt 5 dintre bistrițenii cei mai de preț pe care îi avem în acest moment printre noi și nu știm să-i cinstim. Antrenorii lor se milogesc la club, la primărie sau la Consiliul Județean ca să le asigure un salariu mizerabil pe lună, bani de concursuri, vitamine și medicamente. „Mi-e frică să nu ia Berbecar o medalie că n-am ce să-i dau”, spunea ieri unul dintre tehnicieni, cu un amar în suflet de nu vă puteți imagina. Un amestec de mândrie și rușine cum rar apare undeva, o jenă ce-ar trebui s-o simțim cu toții.
Dar în special cei ce ne conduc și care nu realizează că-și bat joc de aceste diamante. Nici o investiție din acest județ, nici o cruce la Piatra Fântânele, vreo statuie penibilă din oraș sau vreun wonderland tembel nu pot valora cât astfel de oameni, exemple pentru noi toți, modele pentru copiii noștri. Nu-i posibil ca toți disperații ăștia ce ne conduc, mulți dintre ei fără nimic notabil în viața lor, să nici nu-i pomenească măcar pe olimpici, în nicio conjunctură din ultimele luni. Să nu le dea atenție înaintea Olimpiadei, să-i nu-i întrebe ca pe orice copii de-ai satului dacă au bani de drum, dacă nu-i doare ceva, dacă sunt pregătiți de cel mai mare examen din lume. Să nu le promită măcar o bomboană după ce vor întoarce. Să nu le pomenească numele deși milioane de oameni, poate, se vor întreba mirați de unde oare e și Crișan ăsta, de unde știe el, cine l-a învățat, să-i bată pe chinezi la tenis de masă.
Ca jurnalist, mi-e rușine că nu i-am mediatizat mai mult, deși Sportul Bistrițean le-a remarcat, ca nimeni alții, toate performanțele. Dar oare ei, cei din fruntea orașului, județului, au vreo mustrare de conștiință, le trece prin minte vreun gând de recunoștință măcar, față de aceste simboluri bistrițene pe care le-au ignorat mereu și pe care nu le bagă în seamă nici acum!? Convoacă ei vreo adunare extraordinară de consiliu local sau județean ca să se întrebe măcar cu ce i-ar putea ajuta pe cei mai buni dintre noi? Rup ei o sută de milioane din miliardele și miliardele aruncate pe borduri, pe marcaje, flori sau struți ca să le dea sportivilor de-un suc la Londra? Rup pe dracu! Mai bine și-ar tăia degetele decât să nu le rămână cașcaval destul de ciordeală și para-ndărăt!
Decât să cheltuie bani grei pe evenimente mediocre în centru, mai bine ar monta un ecran și ar îndemna oamenii să-i susțină pe olimpici. Măcar atât de-ar face pentru niște bistrițeni care au ajuns unde cei mai mulți dintre noi nu visăm că vom fi nici măcar spectatori.
Adrian Linca
Ultimele comentarii