Nu-i musai să ai un coeficient de inteligență peste medie ca să te prinzi că un patinoar artificial, din nu știu ce rășini speciale, nu are cum
să-și găsească locul potrivit tocmai la Colibița. Era clar pentru oricine că la mijloc sunt interese, șmenuri, mane-vre, mânăreli. Să scoți din buget 150.000 de euro pe foametea asta ca să faci un ghețuș în vârful dealului, când baza materială a sportului suferă la capitole esențiale, arată disperarea cu care unii vor să pună mâna pe cașcaval. Ar fi în stare de orice, ar inventa și săli de sport pe lună, ca să mai prindă niște bănuți și din bugetul pentru sport. ”Dosarul patinoarelor”, devoalat de Gazeta Sporturilor, aceeași care a pus la vedere și cazul Ridzi, arată cât de ample sunt ramificațiile unui sistem mafiot din România. Cătălin Tolontan pune sare pe rănile și-așa deschise ale sportului, dove-dind cum se scurg bani mulți, pe fili-ere politice, prin marionete plantate în funcții de conducere la nivele județene. Ca și cum mai era nevoie să ne convingă cineva că se fură, ni s-a pus în fața ochilor o nouă mostră de ciordeală din bani publici.
Sigur, o să se pună că încă nu s-a dovedit nimic, că există acte, că licitațiile sunt legale și alte prosteli ieftine. Nici nu mă îndoiesc că cine bagă racul cu atâta tupeu nu își ia și niște măsuri de precauție. Dar, de fapt, nici nu mă interesează asta. Scârba e atât de mare că aproape că nu ne mai pasă dacă plătește cineva. Cui îi pasă că stă Voicu la bulău? Mie nu. Lăsate libere sau arestate, perso-naje ca Voicu ne bântuie atât de tare încât ne-am pierdut încrederea în vremuri mai bune, speranța că ieșim
vreodată la liman.
Investiția într-un patinoar era prezentată de către direcția de Sport BN ca una dintre realizările mărețe ale noii conduceri, o minune demnă de jertfă. Zanca și ai lui încercau să ne-o bage pe gât la orice discuție și parcă așteptau ode și aplauze. Nimeni nu avea curajul să le spună în față ”alo, domnilor, vă rog, nu sunt atât de tâmpit cum mă credeți, simt cum pute mizeria voastră”.
Ultimele comentarii