Omul de afaceri Lucian Adrian Ungur a răspuns afirmativ invitației lui Vasile Jimboreanu de a petrece câteva minute în spațiile de la Sala Polivalentă, care găzduiesc celebrul fond documentar al jurnalistului.
Ungur susține că în anii 87-90 a practicat luptele libere în cadrul echipei de primă ligă, Viitorul CPL Bistrița. Astăzi a încercat să găsească mărturii ale prezenței lui în sportul bistrițean de performanță, însă nu a avut succes. Cu toate că sportivi și antrenori implicați în activitatea competițională a acelor ani își amintesc de evoluțiile lui pe saltea, în arhiva lui Jimboreanu nu există nici un material pe acestă temă. “Eram la liceu, nu eram în prim planul echipei”, a mărturisit Ungur, uimit totuși că nu și-a regăsit numele prin ziarele vremii.
În schimb, Vasile Jimboreanu i-a dat o fărâmă de satisfacție și i-a pus în față secțiunea personalități locale bistrițene, unde Adrian Ungur a găsit un plic cu numele lui. Înăuntru erau materiale din ultimii ani, în care omul de afaceri s-a implicat serios în viața socială.
Mai în glumă mai în serios, Ungur i-a propus lui Jimboreanu să-l ajute în munca lui. “Aș putea să susțin salariul unui tânăr care să vă ajute în munca asta titanică. Eventual cu partea informatizată a arhivei, care văd că vă lipsește”, a spus Ungur, impresionat de sutele de mii de plicuri în care nea Jimmy a concentrat informații despre toată activitatea sportivă bistrițeană.
Adrian Linca
Ultimele comentarii