Săptămâna aceasta, bistrițeanul Adrian Crișan își va apăra titlul național la tenis de masă. Până atunci, el a susținut 4 jocuri importante în cadrul turneului Open de la Doha
Cel mai recent Open de seniori a fost organizat de Doha și a adunat la start o mare parte din jucătorii de te-nis de masă ce vor participa și la Olimpiada de la Beijing. Aici vorbim în special de sportivii chinezi, care domi-nă în momentul de față acest sport, dar și de români, ca Adrian Crișan sau Kalinikos Kreanga (fost elev al antre-norului Gheorghe Bozga). Sportivii noștri au mers cap la cap până în sferturi, unde au fost eliminați de chinezi, cum era de așteptat. De altfel, semifinalele au fost jucate doar de către sportivi ai țării care va organiza Olim-piada în acest an.
Îmbucurător pentru noi este că Adrian Crișan s-a refăcut complet după o accidentare la genunchi, iar Open-ul de la Doha a fost un prilej excelent pentru el de a reintra în formă, mai ales că la sfârșitul acestei săptămâni va fi nevoit să își apere titlul în Campionatul Național de seniori (Constanța).
La Doha, Crișan a fost „scutit” de faza grupelor, intrând direct pe tabloul principal, unde a învins la „pachet” doi sportivi din Koreea. Faza optimilor i-a oferit prilejul bistrițeanului să învingă un fost campion, pe bielorusul Vladimir Sam-sonov, scor 4-1. Cu același scor a pierdut Crișan în sferturi, în fața unui chinez care avea să dispute în cele din urmă finala competiției.
Ultimele comentarii