Chiar dacă nu a jucat în finală, Gabriel Deac și-a adus o mare contribuție la câștigarea Cupei României de către FC Voluntari, prin cele 3 goluri marcate de-a lungul întrecerii, fiind golgeterul competiției alături de Budescu!
FC Voluntari a câștigat în premieră Cupa României la fotbal, după ce a dispus cu 5-3 la loviturile de departajare de Astra Giurgiu, sâmbătă seara, în finala desfășurată pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploiești. Scorul a fost egal, 1-1, atât după 90 de minute, cât și după prelungiri (120 de minute).
Gabi Deac urma să joace în repriza secundă, așa cum a făcut-o foarte bine în majoritatea partidelor în care a intrat. Însă în minutul 63 s-a accidentat fundașul central Lucian Cazan și antrenorul Claudiu Niculescu a preferat să introducă un jucător mai defensiv.
Astra a deschis scorul în min. 35, după o acțiune a lui Alex Ioniță, care a finalizat cu un șut de la 18 metri. Echipa vișinie a obținut un penalty în min. 82, când Voduț a fost faultat stupid de Junior Morais în careu, iar Marinescu a restabilit egalitatea (83).
La loviturile de departajare, pentru FC Voluntari au marcat Adrian Bălan, Laurențiu Marinescu, Mihai Voduț, Petre Ivanovici și Cosmin Achim, iar pentru Astra au înscris Fabricio, Cristian Săpunaru și Takayuki Seto, iar Alexandru Stan a ratat.
FC Voluntari va disputa Supercupa României cu campioana FC Viitorul.
La final, Gabi Deac s-a bucurat împreună cu toți ceilalți coechipieri de trofeul câștigat.
”A fost un sezon care nu a început exact așa cum îmi doream, dar am reușit până la urmă să strâng mai multe meciuri decât credeam și chiar să am câteva evoluții decisive, mai ales în Cupa Romaniei! Această cupă înseamnă foarte mult pentru mine, mai ales că e primul trofeu pe care îl câștig. Mi-a deschis pofta de trofee și sper ca în viitorul sezon să joc mai mult, să înscriu mai multe goluri ca anul acesta și, dacă se poate să ajung la un nou trofeu”, a declarat Deac pentru sportulbistritean.ro.
Gabi Deac are 22 de ani și a ajuns la FC Voluntari după ce a jucat la echipele de copii de la LPS și Sporting Bistrița, iar apoi s-a transferat la Școala de fotbal a lui Gică Hagi.
Ultimele comentarii