A murit Alexandru Hatfaludi, urmașul lui Jean Pădureanu la conducerea Gloriei!

O veste tristă s-a abătut ieri peste lumea sportului bistrițean. Alexandru Hatfaludi a încetat din viață la 68 de ani, în urma unui infarct. Urmașul lui Jean Pădureanu la Conducerea Gloriei trăia de câțiva ani la Braniștea, departe de lumea fotbalului.

S-a născut la Dej, pe 7 aprilie 1958. Soția, Daniela, a fost profesor educație fizică și sport la Colegiul Infoel Bistrița. Fiul cel mare, Paul, este medic în Germania, iar Alexandru, a urmat Conservatorul din Cluj.

A venit în Bistrița în 1977 la Stațiunea de Cercetare Pomicolă, fiind tehnician principal horticol. Din 1988 este șef bază sportivă CSM Bistrița, din 1989 șef administrație baze sportive CSM, iar din 1991 este numit la complex Gloria.

În 2009 a devenit administrator unic la Gloria, iar din iunie 2012 a fost numit director general al Gloriei. A practicat fotbalul, handbalul, voleiul și baschetul, cel puțin până la nivel de juniori. A fost un suporter înfocat al Unirii Dej și CFR-ului, iar, odată cu venirea la Bistrița, a fost prezent la toate meciurile Gloriei, atât la cele disputate acasă, cât și la cele din deplasare. În ultimii ani ai lui Jean Pădureanu la conducerea Gloriei, a fost mâna dreaptă a legendarului conducător!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 | 2.552 vizualizări

Author: Adrian Linca

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *