Un scurtcircuit la sauna salilor de haltere, lupte și culturism din Complexul Sportiv Sala Polivalentă a produs un incediu în această dimineață, în jurul orei 4.30. Peste 40 de sportivi cazați în hotelul aflat deasupra acestor săli au fost evacuați la timp și nimeni nu a pățit nimic.
Un antrenor cazat în hotel a sunat la 112 după ce a văzut un fum gros la baza clădirii din spatele Sălii Polivalente. Două autospeciale de la ISU au intervenit imediat, au localizat și au stins focul ce ardea mocnit. Au fost afectate o saună și un vestiar. Au ars câteva saltele, ghete și alte echipamente sportive.
Intervenția promptă a echipajelor ISU a îndepărtat pericolul producerii unui incendiu de proporții. Deasupra saunei afectate se află sala de gimnastică în care se pregătește lotul olimpic de juniori și două etaje în care sunt cazați halterofili, gimnaști și handbaliste. Focul a fost foarte aproape și de spațiile de birouri ale Sălii Polivalente, în mare parte închiriate.
Surse din interiorul Direcției pentru Sport susțin că acea parte a clădirii nu este asigurată.
sportulbistritean.ro
foto: bistriteanul.ro
Ultimele comentarii