Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației pentru ”amenajare piste de cicliști – etapa 1 a fost votat ieri cu 15 voturi în Consiliul Local.
Concret, 28 de străzi din Bistrița au fost prinse într-un proiect pentru amenajarea pistelor, în total 26,5 km, ce urmează a fi realizați în perioada 2018-2020.
„Planificarea reţelei de ciclism face parte din planificarea generală a reţelei de transport locală şi din planificarea generală națională de transport. Scopul este de a dezvolta sistemul de transport integrat, astfel încât o dezvoltare coordonată a sistemelor de transport individuale şi o utilizare eficientă a întregului sistem să fie posibilă. Pentru a avea o dezvoltare urbanistică armonioasă şi modernă, sistematizarea oraşului trebuie regândită. O componentă esenţială în reformarea circulaţiei la nivel local este bicicleta”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre dezbătut în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Bistrița.
„Doresc să subliniez faptul că nu vom avea doar niște linii trasate pe suprafața de carosabil sau pe trotuare, ci va exista o diferență de nivel de circa 5-6 cm între pistele de biciclete și între piste și carosabil. Între carosabil și piste, dar și între piste și trotuare vor fi elemente de separare, stâlpișori, să protejăm pe de o parte cicliștii de mașini și pe de altă parte pietonii de cicliști”, a explicat primarul Ovidiu Crețu.
Străzile de pe traseul pistelor de cicliști sunt cele aprobate prin studiul de fezabilitate menţionat anterior şi anume: 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever, Garoafei, având o lungime totală în ax de 17,649 km și fac parte din rețeaua stradală a municipiului Bistrița.
Prin documentaţia de actualizare s-au suplimentat staţiile de închiriere faţă de cele propuse prin proiectul pilot Free Cycle – elaborat în 2014, rezultând un numar de 7 stații, după cum urmează: zona Pădurii Schuleward; zona-Piaţa Mihai Eminescu; str. Parcului; str.Calea Moldovei-zona Han, str.Calea Moldovei-zona Piață ;zona str. Cuza Vodă, b-dul Independeței-zona Big. Închirierea bicicletelor se va face în sistem free cycle.
Fiecare stație va fi dotată cu 25 de biciclete, o parte din acestea vor fi electrice. Doua stații vor fi prevăzute și cu dispozitive pentru încarcarea bicicletelor electrice.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 4,7 milioane de euro, iar municipalitatea dorește să fie finanțat prin fonduri europene nerambursabile, respectiv
POR 2014-2020, respectiv Axa prioritară 4 obiectivul specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.
Ultimele comentarii