Într-o postare pe facebook, la fel de interesantă ca multe altele, Gabi Balint povestește ce s-a întâmplat în primăvara anului 1981, cum era să ajungă la Dinamo și a ajuns la Steaua:
Primavara lui ’81.
Dupa un antrenament cu Luceafarul am avut o discutie cu Nelu Numweiller la iesirea de la stadionul 23 August care ma sfatuia sa semnez pentru Dinamo, spunandu-mi ca era interesat de mine. Mergand si cugetand la spusele lui spre caminul de la Electroaparataj m-am trezit flancat de doi soldati care m-au invitat frumos sa urc intr-un Aro cu numar de armata, sugerandu-mi adresa: “Mergem la stadionul Steaua unde colonelul Nanciu vrea sa vorbeasca cu tine”. Ma gandeam ca eram prea tanar sa fiu incorporat, eram in clasa a XII-a, aveam de dat bac-ul si…who the f..k is Nanciu, pana la urma?! Am ajuns la tribuna a doua unde era biroul sefului sectiei de fotbal al clubului Steaua. Asadar, seful era colonelul Nanciu. Urc scarile bat la usa si intru in biroul care era pe partea stanga. Deschid usa si-l vad pe tatal meu in pozitie de drepti. Nu spunea nimic, doar se uita la mine. Apoi, arunc privirea spre colonelul care mi-a intins o mana recomandandu-se a fi colonelul Nanciu, seful sectiei de fotbal al clubului Steaua. L-am ignorat total deoarece nu intelegeam ce cauta tatal meu venit de la 500 de km la Bucuresti fara sa ma anunte. Privind spre el il aud pe colonel intrebandu-l:
– Tovarsu’, Balint, care e salariul dumneavoastra?
– 1.500 de lei, ii raspunde tata.
– Noi ii dam fiului dumneavoastra 2.500 de lei plus prime de joc daca semneaza cu noi si-l facem direct sergent major fara sa faca armata. Acceptati?
Atunci, tata privindu-ma asa cum m-a privit cand s-a despartit de mine si m-a trimis la Bucuresti cu trei ani in urma, i-a raspuns colonelului:
– As vrea sa vorbesc cu baiatul meu intre patru ochi daca e posibil.
Colonelul ne-a lasat singuri si foarte amabil ne-a trimis afara din birou sa discutam.
Tata:
– Steaua e un club mare, armata inseamna disciplina si educatie, poti sa ajungi aici un mare jucator. Nu putem rata ocazia.
Eu:
– Cum vrei tu, tata. Eu te-am ascultat intotdeauna si mi-a fost bine. Intram si semnam.
Am intrat, am semnat si am ramas 9 ani la Steaua. Tatal meu a avut dreptate. Steaua m-a educat si mi-a oferit cele mai minunate clipe din viata mea pe care si eu le-am rasplatit cu mult efort si sacrificii. Sper ca nu deranjez pe nimeni cand strig din rasputeri: Steaua, suntem noi!
Ultimele comentarii