”Inter stânga? Nu suntem de sărit în apă!” Ce spune Pașca despre transferuri, lot, obiectiv, program și altele!

Antrenorul principal al echipei bistrițene de handbal feminin, Horațiu Pașca, a răspuns întrebărilor presei cu ocazia reunirii lotului în vederea noului campionat.

Printre curiozitățile ziariștilor s-a aflat subiectul legat de obiectivul echipei, care la un moment dat era accederea într-o cupă europeană. Însă Pașca a spus că obiectivul pentru acest an e ”ușor altul” față de anul trecut.  ”Având în vedere că în sezonul trecut am terminat pe locul 8, cu siguranță ne dorim ceva mai mult. Cred că un loc 7 ar fi un pas înainte pentru noi. Ne dorim să creștem treptat, să creștem solid, așa încât în câțiva ani să fim o forță în Liga Națională”

Pașca a răspuns și la o întrebare aflată pe buzele multor suporteri bistrițeni, care cred că postul de inter stânga nu e acoperit în acest moment.

”Povestea asta cu interul e relativă. Depinde de ce profil de inter stânga vorbim. Ne-am propus să ne schimbăm total concepția de joc, să avem un joc mult mai în viteză.Postul îl poate acoperi, Laura Oltean sau Andreea Tetean, o mai avem pe Irina Ivan pe Silvia Szabo, nu cred că suntem de sărit în apă. Ne-am dorit la un moment dat două fete pe acel post, n-a fost să fie, însă eu chiar sunt mulțumit de lotul actual ”, a declarat tehnicianul.

Vezi declarațiile complete mai jos: 

 | 1.948 vizualizări

Author: super-sport-administrator

Share This Post On

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *